VIOLONCELLISSIMO

Ansamblu
Țară:
România

BIOGRAFIE

VIOLONCELLISSIMO este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România.

În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român – „un concert demn de cartea recordurilor”, după cum a scris, la acel moment, presa. În data de 26 mai 2013, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată într-un concert extraordinar alături de 100 de violonceliști.

În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși la Paris, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert 2015, 2016, 2107 și 2018, realizand turnee la Washington, Bruxelles, Luxemburg, Istanbul, Paris, Expo 2020 Dubai etc. în 2018-2022.

În 2019 Violoncellissimo a susţinut primul turneu naţional, continuat prin evenimente similare în 2020, 2021 şi un al treilea pregătit pentru toamna anului 2022

Şi în 2023, ca şi în anii ce au trecut, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, sunt o familie… profesională. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, o familie ce poartă numele VIOLONCELLISSIMO şi poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti. În această formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, familia “extinsă” Cazacu a cucerit scenele de la noi şi din afară – cu recente apariţii notabile la Luxemburg, Bruxelles şi Washington, Paris, Expo 2020 Dubai, dar şi într-o apariţie surprinzătoare în finala de la… Românii au talent.